Decăderea fotbalului românesc | Clubul la care și-a făcut junioratul Boloni a scos baza sportivă la vânzare pe OLX. Reacția fostului internațional: „Situația oamenilor e și mai gravă”

Decăderea fotbalului românesc | Clubul la care și-a făcut junioratul Boloni a scos baza sportivă la vânzare pe OLX. Reacția fostului internațional:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportul românesc traversează o perioadă critică din punct de vedere financiar, iar cele mai afectate sunt cluburile și echipele mici, incapabile să se descurce fără o finanțare din bani publici sau ai vreunui investitor binevoitor. În anii în care cluburile de tradiție sucombă unul câte unul, sportul moare încet dar sigur, mai ales în orașele mici ale țării.

Ultimul caz de acest gen are loc la Târnăveni, unde echipa de fotbal din localitate, Chimica Târnăveni, s-a văzut nevoită să scoată la vânzare baza sportivă, una pe care își mai fac apariția doar câteva grupe de juniori. Anunțul a fost făcut pe olx.ro, iar prețul de plecare este de 650.000 de euro, informează site-ul clujean știridesport.ro.

Potrivit sursei citate, problemele au început în anul 2002, odată cu închiderea combinatului din localitate. Echipa a mai rezistat câțiva ani, apoi s-a dizolvat, iar stadionul aparține unei societăți aflate în insolvență și a fost scos la vânzare de lichidatorul judiciar.

„Proprietatea este fostul „STADION CHIMICA TÂRNAVENI” și include construcții speciale și teren. Construcțiile sunt specific activității sportive: teren sport, sală popice, sală volei, vestiare, magazii, grup social. Imobilul este amplasat in zona centrala a municipiului Tarnaveni (…) Zona: în imediata vecinătate a Supermarketului PENNY MARKET și a pieței de zi Avram Iancu. Infrastructura: șosea asfaltată, dispune de acces la toate utilitățile”, se arată în anunț.

Fără să fie un nume sonor în fotbalul românesc, Chimica a petrecut ani buni, cu decenii în urmă, în eșalonul secund. Pentru echipa din Târnăveni au jucat personalități importante ale fotbalului autohton, precum Ladislau Boloni, care și-a făcut junioratul între 1967 și 1969, sau Cristi Pustai, fost antrenor al formației în anii 2000.

102 meciuri a jucat Ladislau Boloni pentru echipa națională a României, între 1975  și 1988. Acesta a purtat de 23 de ori banderola de căpitan a selecționatei de seniori, fiind pe locul 7 într-un clasament al jucătorilor care au condus de cele mai multe ori România de pe teren. Hagi e lider în top, cu 65 de meciuri în care a purtat banderola, în timp ce dinre jucătorii în activitate lider e Răzvan Raț, căpitan în 25 de ocazii

Boloni: „Problema e una economică. Situația oamenilor e mai gravă decât o minge aruncată, șutată sau centrată”

Vestea a ajuns și la urechile lui Ladislau Boloni, care s-a arătat dezamăgit de situația în care a ajuns terenul pe care a făcut primii pași ai carierei, la finalul anilor 1960. „Situația e gravă, dar problema e de fapt una economică. Combinatul era cel care ținea totul în viață, a dispărut și a dus la șomaj…A apărut un oraș trist, abandonat, unde tinerii nu-și văd viitorul și așa s-a ajuns și la dispariția sportului. Fotbalul este foarte important, dar sunt lucruri mai importante în viață. Mă gândesc la toți oamenii de acolo, de la sistemul de spitalizare la pensionari și la tinerii care sunt nevoiți să plece. Situația lor e mai gravă decât o minge aruncată, șutată sau centrată. Îmi pare foarte rău”, a spus Boloni, citat de Click.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×